vineri, 6 mai 2016

Creveti la cuptor

Poate par ei niste mici fiinte extraterestri, dar dupa ce te obisnuiesti, nu mai bagi de seama mustatile lungi si ochii. Si nici multele lor picioare. Crevetii cruzi sunt de culoare gri. Cei prefierti sunt portocalii. Pot fi un snack pentru prieteni buni si pentru familie. Se servesc direct cu mana si servirea lor presupune sa te murdaresti, sa te lingi pe buze si pe degete si sa scoti sunete cand sorbi zeama. Ca sa iti iasa zemosi, trebuie sa ii gatesti foarte repede.


Ingrediente: 400-500 g creveti prefierti, sare, piper, ulei de masline. Smantana si usturoi pentru sos. 
Cum sa faci: speli crevetii in apa rece. Ii pui intr-un castron, pui ulei si sare si piper si ii amesteci bine sa se condimenteze. Ii insiri pe gratarul de la cuptor. Ii lasi la 175 grade C cam 5-7 minute. 


Cum ii servesti: ii pui in mijlocul mesei si fiecare isi ia in farfurie cati doreste. Faci un sos simplu din smantana si usturoi pisat. Servesti cu vin alb. Sec.


Ema


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu