Se afișează postările cu eticheta porumb. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta porumb. Afișați toate postările

marți, 13 martie 2012

Supa de porumb

The original recipe is here: Corn Chowder



Ingrediente: kaizer afumat, o ceapa, un morcov, un cartof, jumatate de ardei kapia rosu, o cana de porumb boabe, 2 cani si jumatate de lapte, sare, piper, patrunjel tocat.

Am calit kaizerul, apoi am pus ceapa si morcovul si le-am lasat sa se inmoaie. Am adaugat boabele de porumb, o cana de apa si le-am lasat la fiert. Dupa vreo 15 minute am pus laptele, ardeiul felioare si cartoful patratele. Sare, piper. Le-am lasat sa clocoteasca inca 15 minute. Cand a scazut am mai adaugat apa. La sfarsit am presarat patrunjel.

E o supa mexicana dulce, dar noua ne-a placut. Are un gust usor de lapte si afumatura. Iar porumbul e bun. 

joi, 2 februarie 2012

Pizza cu ton si ceapa

Ne-am hotarat: o pizza pe saptamana. Merge seara, la cina. Ne-am horatat astfel deoarece ... am avut surpriza sa comandam de acasa o pizza, iar cand am mancat-o am constatat ca era un fel de pizza de criza: parca nu mai avea atat de multe feluri de carne pe ea cum stiam noi. Da?! Lasa ca facem noi una mai si mai buna: de data acesta cu ton si ceapa.



Blatul - cel cu gris si faina de care m-am indragostit: 400 g faina, 100 g gris, 225 ml apa calduta, 1 plic drojdie, 2 linguri de ulei, sare si 2 lingurite de zahar. Le-am amestecat pe dumnealor - am avut si ajutor: jumatatea de gurita a venit cu manutele ei mici la framantat aluatul. Apoi l-am lasat la crescut o ora (acoperit cu un servet).


Topping: 2 conserve de ton in suc propriu, masline negre curatate de samburi, o ceapa mai mare, porumb, o ploaie de cascaval ras, ketchup. 


Cum se face: dupa ce ai terminat cu blatul, e simplu: se unge, se aseaza, se potriveste, se muta, se umplu golurile si se apreciaza ochiometric ca fiecare bucatica si feliuta sa aiba pe ea de toate. Am uns blatul cu ketchup, apoi am presarat tonul, ceapa, maslinele, porumbul si ploaia de cascaval. 


La cuptor ... nu mai stiu cat a stat. Pana mi s-a parut mie ca e gata (vreo 30 minute parca). Si a fost gata. 

marți, 29 noiembrie 2011

Ton cu broccoli si porumb

Nimic deosebit: bucatile de ton au stat la cuptor pana mi s-au parut mie ca sunt numai bune: cam 25 minute. Le-am uns si dres cu sare, piper, usturoi pisat si multa zeama de lamaie.