marți, 14 aprilie 2015

Printesa Bari

Cartea aceasta delicata e scrisa de  un prozator din Coreea - Hwang Sok-yong, iar subiectul porneste din mitologia coreeana ce vorbeste despre o printesa, printesa Bari, ce are puteri si e harazita sa isi salveze familia. Asa e construita si cartea. Eroina cartii se numeste Bari, nume pe care bunica i-l daduse la nastere. Mama, ingrozita ca nascuse numai fiice, 7 in total, o abandoneaza in padure, insa cainele casei o aduce inapoi, o adaposteste in cusca sa unde o gaseste bunica. Impresionata de aceasta intamplare, bunica o numeste pe fata chiar cu numele printesei din legenda, deoarece prea multe erau coincidentele: a 7-a fata, parasita si gasita... 7 e un numar magic si la noi dar si in cultura altor popoare, nu?




E o carte delicata, cum am spus, scrisa de un barbat, dar cu voce de femeie. Naratiunea e la persoana I si urmareste viata tinerei. O viata grea, aspra. M-a impresionat mult ca actiunea se petrece in zilele noastre, prin anii '90, ajunge chiar in momentul prabusirii turnurilor gemene din America.... De multe ori m-am pomenit intrebandu-ma: oare eu ce faceam atunci? E ciudat, deoarece povestea poate fi una reala sau imaginara, dar sentimentul ca totul e de actualitate m-a facut sa raportez de multe ori scrisul la mine.

Bari are o viata ... grea, ciudata si grea, foarte grea. Stiu ca se petrec multe in lume, dar cand iata, intr-o carte, un scriitor imi pune sub ochi intamplari ce parca le pot atinge temporal, mi se pare ca sufletul uman e atat de puternic si poate suporta atat de multe! Viata e grea in Coreea, familia nu are ce manca, tatal se descurca, apoi e luat prizonier...Bunica si 2 surori trec granita in China. Tatal e eliberat. Bunica, Bari, tatal si o sora ajung sa traiasca in padure intr-o gaura in pamant. Iarna! Mananca toti numai orez. Sora moare. Tatal pleaca sa isi caute nevasta. Bari ramane cu bunica. Bunica moare. Bari rataceste prin padure. Ametitor! Totul e alert, e chinuitor. I se propune sa emigreze in Anglia. Pe un vapor, emigrantii sunt tratati inuman. Ajunsa in Anglia, fara niciun act, Bari se descurca ... Dar tot are o viata atat de chinuitoare! Oare cati oameni din acestia vom fi intalnit si noi, i-am vazut poate la stiri, in ziare, poate chiar pe strada si i-am judecat, nestiind ce poveste sfasietor de trista au.


Imi place in carte ca scriitorul o inzestreaza pe Bari cu clarviziune; ea invata presopunctura si atunci cand atinge picioarele oamenilor, le vede intreaga viata. Aici e stropul de magie. Realitate si fantastic, o combinatie ce prinde intr-un timp in care crezi ca putine te mai pot surprinde. Traducerea e frumoasa, curgatoare. Povestea e simpla, fara inflorituri, calda si intima. Bari e chiar o printesa: are curajul si demnitatea unei fiinte superioare.

De citit.
Ema

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu