duminică, 23 mai 2010

Carti de care m-am indragostit- Povestirile lui Dino Buzzati

Azi la 22:48

Editează nota
Şterge

Am citit pe Buzzati cand eram in facultate; era un scriitor studiat la literatura. Si mi-a placut; din prima; m-a innebunit si ma- cucerit; a fost o dragoste totala - am cautat si am citit tot ce am gasit. Si de atunci mereu si mereu am simtit nevoia sa revin la cartile lui. Pentru ca au exact ingredientele care ma fac fericita: stil concis, dozat, imagini tulburatoare si mai ales subiecte care te lasa cu rasuflarea taiata. Actiunea din povestiri se plimba de colo colo: din realitatea cotidiana in medieval, de la oamenii satelor si oraselor de azi la regi si conti. Si prin toate lumile acestea strabate ciudatul, fantasticul, paradoxalul, inexplicabilul, nebunia, ceva ce e dincolo... Caci da, noi oamenii zilelor de azi ne-am pierdut capacitatea de a simti, de a vedea, de a recunoaste fantasticul, ciudatul si inexplicabilul. De aceea povestirile lui vin de undeva de dincolo, din marginea aceea de lume ce ne priveste, dar pe care noi nu mai stim s-o privim.

Si uite asa in Uciderea balaurului oamenii ucid un animal preistoric ramas nu se stie cum pana in vremuri noi; si zice Buzzati: "Omul stersese pata aceasta reziduala din lume, omul cel viclean si puternic, care peste tot stabileste legi intelepte ca sa faca ordine, omul necenzurabil care munceste pentru progres si nu poate admite in niciun fel supravietuirea balaurilor,fie chiar si prin muntii nestiuti."

Sau in "O picatura" lucrurile iau mersul invers de care nu le-am crede in stare: "Nu, nici vorba, nu-i o gluma, nu exista duble sensuri, este vorba, vai de mine, chiar de o picatura de apa, dupa cate presupunem, care noaptea urca pe scari. Tic, tic, misterioasa, din treapta in treapta. Si de aceea ne temem."

Sau in tulburatoarea "Poveste de Craciun", in care don Valentino nu stie sa-l pastreze si sa-l imparta pe Dumnezeu si de aceea trebuie sa-l caute cand acesta dispare.
Buzzati are o relatie speciala cu divinitatea; povestirile care abordeaza acest subiect contureaza o lume ... ca a noastra, cu sfinti aproape umani, cu ingeri fara aripi (caci aripile sunt o inventie a pictorilor, o inventie ce servea frumos decorativului), cu un Dumnezeu prezent in alt mod decat o stim acum, poate mai sincer si mai adevarat: "Sfintii au fiecare cate o casuta pe plaja, cu balcoane care dau inspre ocean, si oceanul acela e Dumnezeu. Vara, cand caldura e mare, plonjeaza in apele proaspete ca sa se racoreasca, si apele acelea sunt Dumnezeu." ("Sfintii"). Povestirea "Creatiunea" infatiseaza intr-un mod atat de ... evident ? cum a luat nastere lumea; dar ceea ce o face o povestire speciala e spunerea lui Buzzati, o narare atat de lucida, usor ilara, precisa. Merita citita.


Si trebuie sa amintesc o uluitoare povestire, "Vanatori de batrani"; ca mai toate povestirile lui Buzzati, are vreo 4-5 pagini; usor de citit, rapid; dar subiectul nu se poate sa nu te tulbure: generatia tanara vaneaza batranii, ii alearga pe strazi, ii haituieste, ii ucide la propriu.

Toate povestirile au, in final, ceva moralizator; si-n felul acesta, dupa ce te-ai infuriat si te-ai extaziat cu viteza de-a lungul celor cateva pagini de povestire puternic condensata, esti raplatit cu o morala, mica, de o propozitie, o fraza, un cuvant chiar si atunci te simti implinit nu doar ca cititor, ci si ca visator cu ochii deschisi.